Lifestyle

Dragilor, 

 

Ca de obicei eu vorbesc după, adică după ce greșesc. Azi mi-am propus să vă împărtășesc câteva sfaturi pe care eu de-a rândul meu le-am primit de la Sophia Ploiești.

Întotdeauna am crezut că nu e complicat să fac eu măsurătorile când a venit vorba de perdele și draperii așa că asta am făcut! Am măsurat singură și am dat greș pentru că rezultatul a fost cam greu de reparat întrucât perdelele erau ori prea scurtie, ori prea puțin încrețite!

Zilele trecute mi-a scris o prietenă care mi-a zis așa: Întreabă-le pe fetele de la Sophia cum măsor corect că iar am perdeaua scurtă! Iată sfaturile designerior Sophia România Ploiești! Iar dacă aveți în plan sî vă schimbați perdelele sau draperiile, până pe 15 august vă puteți bucura de oferta Sophia, manoperă gratuită la sute de produse aflate în stoc!

Iată sfaturile legate de lungimea draperiilor!


1.Să atingă pardoseala – aceasta este adesea alegerea celor cărora le place aspectul ordonat din punct de vedere estetic. Designul modern unde minimalismul este prezent până la cele mai mici detalii, face ca și draperiile alese să fie măsurate astfel încat să se încadreze perfect între sistemul de prindere și podea.

SAVE 20200409 130105 1024x786

 

 

2.”Îndoită” pe pardoseală, mai lungă cu 5 cm – această lungime nu determină o măsurare greșită a materialului, ci un aspect stilistic al draperiilor care crează astfel un decor stilat, considerat chiar “effortless”. Acest aspect ajută de asemenea și la încadrarea simetrică a cutelor strânse în partea de sus a draperiei cu cele din partea de jos.

 

SAVE 20200409 130113 1024x678

 

 

3.”Măturată” pe pardoseală, mai lungă cu 10 cm – cunoscut ca și “excesul” de draperie din partea de jos, acest aspect oferă un design dramatic încăperii unde sunt folosite, deoarece poate fi asociat aristocrației, stilului clasic care a dominat lumea secole la rând. Draperiile cu acest tip de terminație, fie ele decorate, frumos colorate sau UNI, conferă un aer distins prin simpla așezare a materialului.

 

SAVE 20200409 130122 1024x503

 

4.”Înfoiată” pe pardoseală, mai lungă cu 20 cm – Orice “exces” ce depășește 10 cm în partea de jos a draperiei, face mai ușoară folosirea accesoriilor de prindere precum canafii. Aceste accesorii pot fi folosite la orice tip de lungime, însă aspectul estetic este total diferit odată ce este luată în considerare lungimea draperiei. Stilizarea draperiei cu ajutorul canafilor oferă și volum spațiului prin acest tip de prindere, deoarece țesătura se așează aspectuos, iar canaful completează designul.

 

SAVE 20200409 130131 1024x498

Cu drag,

Loredana 

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

În ultimiii ani a existat o tendință în home deco  care a determinat oamenii să se îndrepte către stilul minimalist, lipsit de excese, dacă vreți. Mai puține culori, mai puține piese de mobilier și un întreg décor bazat pe simplitate. Există însă o categorie de oameni care nu se vor regăsi vreodată în acest stil. Sunt cei ca mine, cei care nu ar putea trăi într-o casă fără perdele, fără covoare sau fără touch-ul unei epoci de altă dată.În ceea ce mă privește, iubesc stilul Victorian care are o mare caracteristică: surplusul de decorațiuni.

Citește mai departe: Still victorian în decorarea casei. Draperiile cu broderie

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Să se asorteze cu mobila preexistentă în dormitor sau din contra, să contrasteze cu aceasta și să fie pata de culoare vibrantă a camerei?

De cele mai multe ori criteriile de selecție ale patului sunt pur estetice așa că am scris acest material după o discuțiile cu echipa Mobella, referitoarea la aspectele de care trebuie să mai ținem cont atunci când hotărâm să ne achiziționăm un pat.

Citește mai departe: 5 reguli de urmat atunci când vrem să achiziționăm un pat by #MobellaTeam

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Azi mi-am propus să vă aduc în atenție povestea Patria, un business local care promite să schimbe obiceiurile alimentare ale ploieștenilor!  O băcănie în care am intrat acum vreo lună de zile, prima dată, dar mi-am făcut un obicei din a cumpăra de acolo din simplu motiv că găsesc tot ce am nevoie pentru mesele principale ale zilei, dar și pentru gustările de peste zi. 

 Iar produsele? Sunt de excepție! Nu mă credeți pe cuvânt! Mergeți chiar voi și încercați-le!

Până atunci, vă fac cunoștință cu cel care a creat acest business, Vlad Boțârcă.

Citește mai departe: Poveste din PATRIA gustului bun și a bunului gust. Interviu Vlad Boțîrcă

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Nevoia de somn este un subiect care trebuie să ne preocupe. Somnul este o parte esențială a vieții noastre, în medie petrecem o treime din viață dormind. De aceea este atât de important să dormim în mediul cel mai favorabil posibil și cât trebuie. Somnul este un indicator al sănătăţii generale. Fie că vorbim de sănătatea cognitivă, fizică sau de evitarea stărilor de depresie, programul orelor de somn joacă un rol esential.Cercetătorii au studiat nevoia de somn a oamenilor în diverse etape ale vieții lor.

Citește mai departe: Somnul, secretul unei vieți sănătoase!

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Bine v-am găsit,

Acum puțin timp am fost avut plăcerea de a participa la cursul de gătit amatorial organizat de Global School Bucharest la Palazzo Italia București

Tema cursului? Să învățăm să facem paste de casă (orrechiatte/cavatelli). Personal aș mânca paste în fiecare moment al zilei așa că a fost o reală bucurie , mai ales că am încadrat din start orele alocate evenimentului la timp de calitate petrecut cu Agnes.  Cum a fost de fapt? A fost o experință minunată din prima secundă în care am pășit în Palazzo Italia Bucarest prin simplu fapt că am fost întâmpinați de zâmbetele și ospitalitatea gazdelor!

Citește mai departe: Cum a fost la cursul de gătit amatorial de la Global School Palazzo Italia

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

VitejiePeTocuri la tine in inbox

Te tinem la curent cu cele mai noi articole, recomandari, tips & tricks pentru tine si familia ta!