Lifestyle

Este inevitabil că trebuie să facem ceva în legătură cu schimbările climatice. Nu numai să reducem, refolosim și reciclăm, dar putem contribui activ la protejarea planetei noastre și putem lua măsuri directe. Poluarea mediului este o problemă enormă, iar lipsa reciclării esteo provocare și mai mare.

Citește mai departe: Eco-Friendly Sports- Dezvoltare durabilă prin sport

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Dragilor,

Vă scriu asta cu o strânegere de inimă, dar să nu vă mirați că la final vă ofer câteva informații medicale utile, căci, până la urmă eu acesta consider că este rolul meu. Să vă spun povești adevărate și să vă ofer sugestii în ceea ce privește anumie servicii pe care le-am experimentat.

Să vă spun o poveste în poveste, spun asta căci acest text îl găsiți și în carte. Rânduri scrise în august 2018, când lucrurile s-au liniştit. Spun asta pentru că începutul anului 2018 a fost pentru mine absolut groaznic. E vorba despre o perioadă în care am simţit la propriu că o iau cu capul. Că tot v-am scris mult timp despre frică și cum ea îți poate acapara existența dacă nu o controlezi. Astfel că, prin luna februarie 2018, din neatenție m-am lovit la piciorul drept, la coapsă. La coapsa unde, de pe la vreo 15 ani, sunt fericita posesoare a unei umflături destul de vizibile denumită în limbaj de specialitate... lipom.

Citește mai departe: Din sclava fricii, prietena prevenției

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Am făcut chiftele după mult timp, le evit de obicei. Am tăiat ceapa mărunt, am ras un cartof, pătrunjel proaspăt, un ou, sare, piper și doi căței de usturoi. Am pus uleiul la încins, m-am apucat să le formez, le-am trecut printr-un nor de făină și am pus-o pe prima în tigaia încinsă. Mirosul a cuprins ușor ușor toată încăperea. Dacă aș fi închis ochii m-aș fi regăsit copil, pe la vreo 12 ani, cu genuchii juliți și păr veșnic ciufulit, într-o duminică caldă de vară. Aș fi văzut-o pe mama lângă reșoul cu 3 ochiuri alb pus pe o masă pe care trona o mușama albă cu floricele roșii,  în rochia ei în romburi lila, cu părul ei încărunțit timpuriu, cu ochii ei  verzi căutând  privirea fratelui meu care era cel mai fericit atunci când se prăjeau chiftele. O aștepta pe prima ca și cum ar fi fost un mare premiu primit într-un sfert de franzelă albă.

În nebunia zilelor pe care le trăim uneori parcă uit să mă așez pe amintiri. Mă învinovățesc câteodată că poate am uitat sau poate m-am obișnuit fără ei. Îmi dau seama rapid că asta nu se va întâmpla vreodată.  Ei trăiesc prin mine, prin ceea ce sunt, prin principii, prin dor și prin ridurile care au început deja să vorbească  neîntrebate pe o  frunte relativ tânără.

Uneori mă întreb oare cum ar fi fost viața cu ei? Oare cum ar fi fost Loredana azi, dacă ea, mama, nu ar fi plecat? Îmi amintesc foarte bine o vorbă pe care mi-a spus-o tata undeva pe la vreo 19 ani. Nu știu exact ce făcusem însă știu că mi-a zis așa: Ce ar zice maică-ta despre asta?  M-am cutremurat. Cred că a fost momentul când am realizat că nu are cum să nu-mi fie bine dacă acționez întotdeauna la provocările apărute răspunzându-mi în primul rând la această întrebare. Ce ar zice mama despre asta?

Uneori mă întreb cum ar fi fost. Și-mi răspund cu o siguranță halucinantă.

Mi-ar fi gătit mâncarea preferată chiar dacă aș fi fost trecută de 30 de ani.

M-ar fi mustrat dacă îndrăznesc să nu salut oamenii.

M-ar fi certat dacă "m—aș da mare".

Mi-ar fi spus des "ti-am spus eu" și ești "căpoasă ca tactu"

Ar fi iubit-o pe Agnes până la cer și mi-ar spune că ochii verzi sunt de la ea.

Mi-ar spune să las prostiile și să mănânc chiftele că nu mă îngraș că-i pielea a naibii pe mine.

Mi-ar fi făcut cea mai bună cafea la ibric.

Ar pune-o pe Agnes să calce batiste și să frece șosete albe într-un lighenuș roz ca să învețe ce prețios e "curatul."

Ne-ar spăla hainele des și ar fi foarte probabil să le clătească o dată la mână cu apă limpede din fântâna din curte, că de, nu ar avea încredere în mașina de spălat. Le-ar întinde pe sârma care rezistă de peste 20 de ani și-ar învălui curtea în miros de clor, amestecat cu detergent și Lenor. Iarna le-ar aduce înghețate în casă, ca pe niște siluete catifelate cu mâneci drepte, iar noi le-am  îndoi afundându-ne nasurile în ele.

Mi-ar spune să fiu fericită și să trăiesc.  ȘI SĂ ZÂMBESC. MEREU.

L.

 

cg sky animation layered 800x323

 

L

 

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Toamna își face simțită prezența, temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute și în multe dintre gospodării au fost puse în funcțiune mijloacele de încălzire.

Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja locuința de un posibil incendiu, Primăria Orașului Breaza cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova alături de LACE Magazine, lansează Campania “Focul distruge familii, Alege Prevenția!”

La nivelul județului Prahova, de la începutul anului s-au înregistrat 436 de incendii la locuințe, în urma cărora 5 persoane și-au pierdut viața și alte 16 au fost rănite.

Citește mai departe: Focul distruge familii, Alege Prevenția!

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Toamna s-a instalat deja în viețile noastre și ne invită la tihnă, unde altundeva decât în propria locuință!? Fă din acasă un pardis tomnatic în câțiva pași!

Citește mai departe: Atingeri de toamnă în locuință

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

După cum știți deja, iubesc proiectele wow, inedite, așa că îmi face plăcere să vă povestesc despre un proiect de anvergură dedicat viitorilor specialiști în stomatologie, mai exact un laborator în cadrul Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș care, atenție, include creații semnate de celebrul designer american Karim Rashid, conceptul arhitectural fiind realizat de Ada Tache. 

 

Astfel, DENT ESTET, parte a sistemului medical MedLife, a inaugurat, vineri, 24 septembrie, în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș, un proiect unic în portofoliul educațional al facultăților de medicină dentară din România, dedicat viitorilor specialiști în stomatologie.

 

Renovarea și amenajarea completă a unui laborator/sală de curs din cadrul Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș reprezintă o inițiativă fără precedent atât pentru UMFST, ca mod de finanțare, cât și pentru DENT ESTET, grupul de clinici dentare fiind recunoscut  de-a lungul timpului pentru investițiile pe care le-a făcut în educația și pregătirea tinerilor specialiști în stomatologie.

Prin deschiderea acestui laborator, DENT ESTET devine parte a Facultății de Medicină Dentară. Acest proiect are două componente: una materială, investiția fiind una semnificativă, dar, la fel de important, este abordarea pe care aș vrea să o regăsim ca pe un model de bună practică. Univestițile au nevoie de parteneri, iar cei din zona privată au nevoie de resursă umană calificată. Sper ca acest laborator să fie un model de bună practică care să poată fi replicat și în altă partea declarat rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Amenajarea spațiului dedicat studenților a inclus două aspecte centrale: conceptul avangardist, care s-a bucurat de implicarea directă a lui Karim Rashid, considerat unul dintre cei mai prolifici designeri ai generației sale, și dotarea acestuia cu echipamentele necesare unui laborator dentar, în vederea facilitării accesului la pregătirea profesională.

 

„Este o mare bucurie să anunțăm inaugurarea laboratorului DENT ESTET în cadrul Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș, un spațiu didactic nou, generos, modern și plin de culoare. Povestea și proiectul acestui laborator au început cu un zâmbet, adăugat miilor de zâmbete DENT ESTET, ce garantează succesul grupului de clinici stomatologice, care deține poziția de lider pe piața de medicină dentară din țară. Inovativi în toate ramurile medicinei dentare și parteneri cu tradiție ai facultății noastre, dr. Oana Taban, fondator DENT ESTET, și Cristian Taban, director executiv, au avut și de această dată viziunea, curajul asumat și încrederea de a lansa un proiect unic în portofoliul educațional al facultăților de medicină dentară din România. Totul pentru ca noi, Facultatea de Medicină Dentară, să promovăm performanța, iar studenții noștri să beneficieze de standarde de educație din cele mai înalte, a declarat prof. univ. dr. Cristina Ioana Bica, decan al Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș.

 

Design-ul laboratorului – realizat de Ada Tache, cu participarea celebrului designer Karim Rashid

 

Dr. Oana Taban a ales să-i încredințeze realizarea acestui proiect tinerei arhitecte Ada Tache, care lucrează din 2018 în echipa Karim Rashid Inc., din New York City, în poziția de Spatial designer and Media Manager, și care mai întâi a fost pacienta clinicilor stomatologice, devenind ulterior imaginea grupului. Echipa DENT ESTET a urmărit îndeaproape evoluția profesională a tinerei arhitecte, iar rezultatul proiectului de la Târgu Mureș a confirmat, și chiar depășit, așteptările.

Alături de conceptul arhitectural al Adei Tache, viziunea celebrului designer Karim Rashid a fost esențială în îmbinarea armonioasă a elementelor din sală, cu scopul de a oferi studenților un spațiu didactic în care se pot dezvolta profesional și care să-i inspire în toate aspectele activității lor.

Cu peste 4000 de creații în producție și 300 de premii internaționale, Karim Rashid este unul dintre cei mai renumiți designeri contemporani, fiind descris de revista Times drept „cel mai faimos designer industrial din toată America”. Autor a numeroase cărți si un reputat speaker motivațional, Karim Rashidconsideră că oamenii sunt pe pământ pentru a crea și îi invită, cu fiecare carte, discurs și lucrare artistică, să conștientizeze importanța spațiului și a esteticii în descoperirea personalității și a propriului stil de viață.

Designul personalizat al laboratorului din cadrul Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș a avut drept inspirație conceptele de tehnologie, digitalizare și medicină dentară a viitorului, fiind perfect adaptat nevoilor studenților. Astfel, spațiul dedicat unui număr de 30 de studenți este împărțit în două secțiuni: de practică și de curs. Acestea comunică vizual, dar și cromatic, funcționând ca un tot unitar, capabil să răspundă atât nevoilor specifice ale unei săli de curs, cât și ale unui laborator dentar. 

“Acest laborator a fost realizat cu și pentru oameni dragi, de care ne leagă o istorie aparte. Acest loc este, după cum știți, unul foarte drag mie, de care mă leagăînceputul, primii pași pe care i-am făcut pe drumul spre împlinirea mea profesională. Este locul în care simt emoții speciale, care țin de o parte a sufletului meu dedicată tinereții, entuziasmului, dorinței de perfecționare și de evoluție din toate punctele de vedere”, spune dr. Oana Taban, CEO și fondator DENT ESTET.“În DENT ESTET, angajamentul pe care ni-l asumăm față de medici este la fel de important precum cel pentru pacienți. Prin acest proiect, ne-am dorit să-i susținem în drumul pe care și l-au ales, încă de la primii pași ai formării lor, pe băncile facultății. Conceptul architectural semnat de tânăra arh. Ada Tache și viziunea celebrului designer american Karim Rashid vor constitui o sursă de inspirație pentru studenți, pentru ca aceștia să privească interacțiunea cu viitorii lor pacienți dintr-o nouă perspectivă, modernă și în pas cu tehnologiile viitorului”.

Karim Rashid: Ada Tache a creat un spațiu care emană pozitivitate și energie și care îi va inspira pe studenți

La evenimentul de inaugurare au fost prezenți rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, doamna decan prof. univ. dr. Cristiana Ioana Bica, membri ai Consiliului de Administrație al Universității, studenți, designerul Ada Tache, echipa DENT ESTET și parteneri ai grupului. 

Deși celebrul designer american Karim Rashid nu a putut fi prezent fizic, acesta a dorit să transmită un mesaj video celor prezenți în cadrul evenimentului, declarând că este încântat de faptul că echipa DENT ESTET crede că design-ul unui spațiu este important pentru procesul de educație, nefiind multe astfel de companii sau branduri în lume care să înțeleagă acest lucru.

Sunt încântat că atât de multe personalități s-au adunat în acest nou spațiu dedicat educației tinerilor specialiști în medicina dentară, creat de DENT ESTET. Vreau să o felicit pe Ada Tache pentru design-ul unui spațiu atât de puternic și frumos. Este fantastic faptul că echipa DENT ESTET crede că design-ul unui spațiu este important pentru procesul de educație și nu sunt atât de multe companii sau branduri în lume care să înțeleagă acest lucru. Legat de laboratorul DENT ESTET, cred că Ada Tache a creat un spațiu care nu numai că emană pozitivitate și energie, dar care inspiră și îi va face pe studenți să simtă că trăiesc. Sunt entuziasmat că un astfel de proiect a fost realizat și mândru de ea, dar și plin de respect pentru clinicile DENT ESTET pentru nivelul de tehnologie și digitalizare pe care îl dețin și pentru poziția lor în stomatologie și pentru tot ceea ce au realizat până acum în România. Sunt sigur că vor continua să se extindă și vor ajunge și în străinătate. Vă doresc să vă bucurați și să fiți inspirați de acest spațiu“, a transmis celebrul artist. 

***

Despre DENT ESTET

DENT ESTET este încă de la înființare, din anul 1999, lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România, fiind recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea domeniului stomatologic privat din țara noastră.

Printre inovațiile majore aduse pe piața din România se numără DENT ESTET 4 KIDS (2008) și DENT ESTET 4 TEENS (2012), primele clinici stomatologice din România și din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, Asociația Dental Office Managers (ADOM), sub umbrela căreia se desfășoară cursurile primei școli de manageri dedicați clinicilor de medicină dentară.

Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din România.

 

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

VitejiePeTocuri la tine in inbox

Te tinem la curent cu cele mai noi articole, recomandari, tips & tricks pentru tine si familia ta!