Beauty by Bluette

Cred că s-au tot scris cărți și încă se mai scriu, pe acest subiect. Cred că nimeni nu a aflat cu adevărat ce vor fetele/femeile, dar am o bănuială referitoare la câteva aspecte pe care sunt convinsă că aproape orice femeie le dorește.

Să mănânce fără să se îngașe și...să nu-i mai crească păr pe corp... :)))

Dacă acum ceva timp ultima variantă părea complet irealizabilă, iată că noile tehologii sunt foarte prietenoase cu femeile și s-a inventat Epilarea Definitivă. A doua parte a anului 2019 a adus cele mai noi tehnologii în această direcție la Bluette Salon Ploiești

 Aparatul minune se numește DEPILIGHT PRO și face într-adevăr minuni. Eu astăzi am făcut cea de-a treia ședință și rezultatele sunt deja vizibile. Deși am auzit multe opinii pe marginea acestui subiect, eu m-am document at înainte, procedura nu este perculoasă pentru sănătate, iar în cazul meu, până acum, nu a fost dureroasă. 

Ce trebuie să știi despre DEPILIGHT PRO?

• Sunt necesare în medie 4-6 ședințe, față de 12-18 ședințe la alte tehnologii;
• Rezultatele sunt vizibile imediat, încă de la prima ședință se reduce cu aproximativ 30% din păr, ședințele au durată mult mai scurtă

• 5 minute pentru un epilat axila, 20-30 min/ ședință de epilat lung (față de până la 2 ore la alte tehnologii), tratamentul este nedureros

Depilght PRO este o tehnologie superioară care vine cu un triplu sistem de răcire ce face tratamentul complet nedureros pe anumite zone pentru că beneficiază

• Nu trebuie să te îngrijorezi dacă ești bronzată, intenționezi să o faci sau mergi în vacanță în timpul acestui proces.

• Depilight PRO este complet sigur, fara riscuri sau efecte adverse.

 

 E momentul să scapi ți tu de grija asta!  Între 15 ianuarie și 29 februarie ai 40% reducere  per ședință sau abonament achiziționat!

 

Toate detaliile le găsiți pe conturile de facebook și instagram Bluette Salon Ploiești!
Enjoy!

L

 

depilight epilare definitiva dioda laser

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Din categoria ce mai e nou in beauty, vă prezint astăzi cel mai nou serviciu pe care îl puteți încerca la Bluette Salon Ploiești, un procedeu pe care abia aștept să-l încerc.

Citește mai departe: Gene frumoase și naturale? Despre laminarea genelor

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Dragelor, bine v-am găsit!

De mult timp nu v-am mai dat vești de la Bluette, iată că vin acum cu ele deoarece salonulului i s-au adus schimbări în ultima perioadă. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că Bluette este alegerea mea în ultimii ani, motivul fiind simplu! Calitatea serviciilor, calitatea produselor și echipa. Imaginea este de multe ori startul pe care îl putem avea în orice și de aceea este foarte important să o întreținem.

În ultimile luni, au avut loc modificări la Bluette astfel că în acest moment Bluette Salon Ploiești vă pune la dispoziție un studio de gene complex unde vă puteți bucura de ser vicii de calitate profitând de cele mai noi tehnici de aplicare a genelor. 

Am asistat săptămâna trecută la o astfel de ședință și am fost plăcut surprinsă să văd că, extensiile de gene pot avea și ele un aspect de gene naturale.

Intotdeauna am crezut in corectarea imperfectiunilor fizice atata timp cat ele constituie un complex pentru persoana in cauza. Daca natural inseamna sa nu te simti bine in pielea ta, e pacat sa nu profitam de toate minunatiile aparute in ziua de azi astfel incat atunci cand ne uitam in oglinda sa vedem ceea ce ne dorim.

Asa cum v-am mai spus la un moment dat, cand ma gandeam inainte de a avea informatii la extensii de gene, ma gandeam fara doar si poate la faptul ca genele naturale au de suferit in urma acestui procedeu. Se pare ca lucrurile stau diferit fiindca  geana se aplica la o distanta de 0,5-1 mm de pleoapa, in felul acesta crester ea genelor natural nefiind incetinita. Conteaza foarte mult ca tehnicianul care  realizeaza aplicarea extensiilor de gene sa respecte intru totul procedura, corect si atent. 

Mi se pare foarte ok ca exista mai multe optiuni in ceea ce priveste aceste extensii, in functie de look-ul pe care doresti sa-l adopti si in functie de fizionomia ta. Poti opta pentru gene fir cu fir pentru un look natural, sau extensii 2D, 3 D, 4 D, pentru o privire patrunzatoare.

Si mi se pare divin  ca extensiile de gene iti dau posibilitatea de a renunta macar pe timpul zilei la rimel! 

Mai jos gasiti cateva sfaturi legate de intretinerea extensiilor, dar si situatiile cand nu este recomandata o astfel de procedura.

Pentru prelungirea rezistentei extensiilor de gene:
-evita contactul cu apa in primele 48 ore de la aplicarea extensiilor de gene (dus, ploaie, abur de sauna, apa de piscina)
-evita sa utilizezi local produse pe baza de uleiuri. Demachiantul
bifazic, uleiuri;e naturale, cremele grase scad rezistenta extensiilor  de gene
-demachiaza-te zilnic, folosind produse pe baza de apa (apa termala,
lotiune micelara)
-perie genele in directia cresterii o data pe zi, cu periuta speciala pe  care o primesti in urma procedurii;

Nu este recomandata o procedura de extensii de gene in urmatoarele situatii:

-persoanele care au suferit recent de conjunctivita sau care in trecut au avut probleme cu infectii ale ochilor;

-persoanele care au suferit in ultimele 6 luni interventii chirurghicale in zona ochilor;

-persoanele care sufera de sindromul ochiului uscat (procedura poate fi posibila daca se vor folosi lacrimi artificiale)

O altă noutate de la Bluette Salon Ploiești este aceea că acum beneficiați de servicii de pedichiură de înaltă clasă, într-un spațiu plin de feng shui (cum îmi place mie să spun), unde puteți sta relaxate și comfortabil!

Vă invit și pe voi să alegeți Bluette, pentru servicii fără cusur!

 

 

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Dragelor, 

Nu uitați că pe timp de vara, deși lucrurile par a fi mai relaxate în ceea ce ne privește, e foarte important să acordăm o mai mult ă atenție sănătății părului nostru dat fiind faptul ca el este expus la  soare, intră în contact cu apa sărată a mării sau cu apa cu clor din piscine.

Citește mai departe: Vara cu noroc la Blutte Salon. În 3 pași.

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Prof. Iulia Elisa Suditu

            Sunt profesor. Așadar, implicit, mă declar pasionată nu doar de cărți (ficțiune sau nu), ci și, mai ales, de calitatea lor de pașaport către lumi și timpuri pe care nu le-am putea vizita altfel.

            Este lesne de înțeles de ce, după ce am avut ocazia de a studia literatura anglo-americană de-a lungul celor șapte ore săptămânale de limba engleză prezente în orarul meu de liceană, în urmă cu mai bine de două decenii, după ce am urmat patru ani în Facultatea de Litere, specializarea engleză-română și încă doi ani de master în studii culturale americane, acum nu duc doar dorul manualelor ce le conțineau, dar mă și frustrează absența literaturii din manualele alternative pe care le au la dispoziție elevii mei.

            Fără literatură, vocabularul oricărui elev este, fără îndoială, mai sărac, mai puțin variat și lipsit de parfumul unor vremuri apuse, cum doar marii clasici ai canonului britanic sau american reușeau să capteze în operele lor.

            În copilăria mea nu existau computere și telefoane mobile, dar existau cărți. Erau, înainte de căderea comunismului, adevărate comori greu de găsit în librării. Iar când apăreau, părinții copiilor ca mine erau dispuși să plătească mici averi pentru a le duce acasă. Unde nu rămâneau prăfuite într-o bibliotecă veche.

            Din copilărie am evadat, la propriu, în biblioteca municipală, iar la figurat, în cărți. Poate și pentru că nici măcar desenele animate cu Mihaela nu se mai difuzau în cele două ore de emisie TV înainte de revoluția din 1989. Îmi mai rămăsese teatrul radiofonic și biblioteca. Era suficientă să mă ”plimb” prin timpuri străvechi și locuri îndepărtate. Iar la liceu, am avut și bucuria de a capta, la alte adâncimi de înțelegere, simboluri, motive și teme din Shakespeare, Joseph Conrad, Henry James sau surorile Brontë. O spun cu nostalgie, recunosc. Dar, în același timp, o spun asemenea celor care au prins gustul bun al fructelor din livadă și nu îl mai regăsesc acum în cele din supermarket. Odată ce ai citit intesiv în timpul orelor de limbă străină, automat mergi acasă și lecturezi extensiv opera căreia îi aparținea fragmentul din manual. 

Sau așa era cândva...

            Astăzi elevii mei află despre literatură anglo-americană din doar câteva manuale alternative. Și asta, doar la finalul anumitor module. Sau, deseori, pentru că eu aleg să le împărtășesc ce știu. Iar mie îmi place să citesc. Și ador să văd adaptările cinematografice ale literaturii engleze și americane. Dar, cel mai mult, îmi place să predau comunicare în limba engleză.

Cred că undeva, până la urmă, lucrurile se leagă.

 

 

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

Bine v-am găsit,

Astăzi, după sală, vorbeam cu colegele mele de antrenament de perioada ciudată prin care trec de vreo 2 luni. Pe scurt, cred că m-a cuprins o oboseală din cauza căreia nu m-am mai putut mobiliza așa cum o făceam de regulă, pentru acțiunile mele zilnice, extra job, pe care le făceam de obicei. Mă refer aici la scris pe blog, la carte, la grija față de ceea ce mănânc, etc. Noroc că nu m-am lăsat de sport.

Citește mai departe: Nu există nu se poate

Scrie un comentariu (0 Comentarii)

VitejiePeTocuri la tine in inbox

Te tinem la curent cu cele mai noi articole, recomandari, tips & tricks pentru tine si familia ta!