Lifestyle

Sunt lucruri despre care nu am vorbit vreodata in public. Poate pentru ca era prea dureros sau poate doar pentru ca voiam sa uit, voiam ca oamenii sa ma priveasca mereu ca pe acelasi copil vesnic vesel al carui chip nu e vreodata umbrit de tristete, indiferent de incercarile la care viata l-a supus.



Astazi, astern aceste cuvinte aici in semn de recunostinta pentru o persoana foarte speciala pentru mine. O persoana care mi-a dovedit ca nu exista uitare, dar exista alinare. E vorba de fratele meu, Bogdan sau Bica cum ii spuneam. Pe 14 iunie sunt 14 ani de cand o intamplare cumplita mi l-a rapit. 14 ani de cand m-am maturizat. Rapid. crunt si fara cale de intoarcere. Nu intru in detalii, tot ce trebuie si vreau sa mentin viu in mintea mea este ca el, Bogdan, era tot ce imi doream eu sa fiu, cel putin atunci, in copilarie. Era cald, bun si adorat de toata lumea. Cand s-a intamplat sa-l pierd am fost revoltata, dar destul de putin, durerea era prea mare insa desi eram un copil am realizat ca as fi ales oricand durerea de dupa moartea sa decat sa-mi doresc sa nu-l fi avut vreodata. Bogdan a dat inteles copilariei mele. Nu am sa pot uita minunatele vacante de vara petrecute la bunici, cu tot cu boacanele de rigoare, nu pot uita gustul portocalelor pe care le imparteam sub bradul de Craciun, hohotele de ras care apareau de fiecare data cand mama ne baga la somn, bucuria primei zile de scoala cand amandoi ne purtam cu mandrie noile hainute si mai tarziu cand eram deja prin clasa a VII-a, certurile pe care le tragea cu colegii de clasa care „se luau de sora-sa”.

Oriunde s-ar afla, Bogdan va ramane mereu fratele meu mai mare, restul…nu conteaza.
Bogdan despre lucruri nestiute

VitejiePeTocuri la tine in inbox

Te tinem la curent cu cele mai noi articole, recomandari, tips & tricks pentru tine si familia ta!