Lifestyle
×

Mesaj

Funcția de mail a fost temporar dezactivată în acest site, vă rugăm să încercați mai târziu.

Funcția de mail a fost temporar dezactivată în acest site, vă rugăm să încercați mai târziu.

Funcția de mail a fost temporar dezactivată în acest site, vă rugăm să încercați mai târziu.

Funcția de mail a fost temporar dezactivată în acest site, vă rugăm să încercați mai târziu.

Funcția de mail a fost temporar dezactivată în acest site, vă rugăm să încercați mai târziu.

Bine v-am găsit,

Acum puțin timp am fost avut plăcerea de a participa la cursul de gătit amatorial organizat de Global School Bucharest la Palazzo Italia București

Tema cursului? Să învățăm să facem paste de casă (orrechiatte/cavatelli). Personal aș mânca paste în fiecare moment al zilei așa că a fost o reală bucurie , mai ales că am încadrat din start orele alocate evenimentului la timp de calitate petrecut cu Agnes.  Cum a fost de fapt? A fost o experință minunată din prima secundă în care am pășit în Palazzo Italia Bucarest prin simplu fapt că am fost întâmpinați de zâmbetele și ospitalitatea gazdelor!

Este un detaliu care pare atât de mic, dar e atât de important să te simți într-un loc atât de bine primit! Am învățat împreună cât este de important să mâncăm sănătos, ni s-a făcut o scurtă incursiune în tainele bucătăriei mediteraneene, am învățat să tocăm corect legumele (!!!!! nu am bănuit că nu știu să fac asta), am învățat că trebuie să fim atenți cu materia primă în bucătărie și că aproape nimic nu se aruncă, totul trebuie folosit, am învățat să facem un sos ragu corect (durează 3 h), am gustat 3 tipuri de sosuri diferite făcute rapid pentru paste și nu în ultimul rând am făcut cunosțință cu produsele originale Marketing Italian Food

Pe lângă toate acestea, a fost experința în sine. Experiența de a te afla la un eveniment cu oameni pe care nu-i cunoști, cu chipurile ascunse sub măști, dar cu ochii numai zâmbet și a te simți ca în bucătaria bunicii, unde se gătește cu candoare și blândețe, unde mâncarea nu se face niciodată pe grabă, ci în tihnă! 

Vă invit să urmăriți pagina Global School Palazzo Italia și să nu ratați următorul curs de gătit amatorial! Nu o să regretați!

Mai jos am câteva testimoniale de la câtiva dintre participanți! 

Vă îmbrățisez cu mult drag!

"Când nu poți ajunge în Italia,  vine ea la tine! 

Mereu mi-a plăcut să vorbesc despre țara sufletului meu ca despre o persoană,  ca despre o ființă vie, ca despre o parte din mine. De fapt, pentru mine, în afară de tot ceea ce este și reprezintă - Italia - este o parte din mine. 
Acum mai mult ca oricând îmi doresc să vizitez Italia, de câteva zile mă gândeam doar la momentul în care vom putea călătorii, voi merge la Roma cu orice preț.  
Dar...cum nimic nu este întâmplător..., știind cât sunt de îndrăgostită de Italia, prietena mea Loredana Chelba îmi propune să mergem împreună la un curs de gătit organizat de GLOBAL SCHOOL PALAZZO ITALIA. Și cum sufletul meu este pasiune și simplitate, condimentate cu "basilico" - am acceptat fără să clipesc, si astfel am petrecut o jumătate de zi în bucătăria GLOBAL SCHOOL, condusă de maestrul Giovanni Baldantoni.
Don Giovanni a reușit să ne transpună pentru câteva ore în inima Italiei, în afară de un minunat mentor, Giovanni Baldantoni inspiră oamenilor cu care intră în contact, o adevărată cultură,  pentru că  ceea ce vrea el să transmită interlocutorului nu este doar o rețetă sau un mod de preparare, ci spiritul italienesc, starea de a simți și a mânca mediteranean, pentru că de fapt "italian style" este o stare si un mod de viață,  nu doar o farfurie plină de paste cu sos roșu pe care să le mănânci pe nerăsuflate.
În Peninsulă - localnicii sunt pasionați de mâncare, la un moment dat aceasta a fost socotită un mod de a fi, reprezentând esența a tot ceea ce fac italienii. În Italia, nu contează statutul social, oricât de bogați sau de săraci sunt, majoritatea oamenilor se hrănesc cu adevărat foarte bine - simplă și aspectuoasă, mâncarea gătită nu lipsește niciunde. 
Italia este un stil de viață, am simțit asta de prima dată când am pășit pe tărâmul, ce nu întâmplător și-a luat forma unei cizme, pentru că, așa cum auzit undeva la începutul acestei pandemii, "cu siguranță nu este ușor să trăiești într-un pantof, dar este atât de frumos,  că merită osteneala" și acum să fim serioase...chiar adorăm pantofii - și pe cei mai puțin comozi. 
Din păcate, acum, cea mai frumoasa țară din lume este "apasată" de liniște, iar zumzetul etern de pe străzile din Trastever e, de pe Canal Grande sau din Galleria Vittorio Emanuele II pare că a amuțit,  dar - ușor,  ușor - piano, piano - Italia își recapătă suflul și zgomotul pentru că spiritul italian nu poate fi înăbușit.
Minunata experiență de la GLOBAL SCHOOL, PALAZZO ITALIA, mai exact din bucataria lui Don Giovanni, mi-a rămas lipită de suflet și m-a făcut să îmi amintesc de toate momentele deosebite petrecute in Italia, dar mai ales mi -am amintit de toate restaurantele vizitate. Cel mai mult mi-a rămas în gând, dar și în amprenta papilelor gustative, un restaurant cochet, retro din Roma. A fost primul restaurant din Italia în care am mâncat bruschette și tiramisu. Un restaurant pe care nu-l găsești, cu siguranță, pe listele blogărilor de travel sau prin reviste și ghiduri de călătorie,  cu atât mai puțin nu o să-l recomande personalul hotelului la care ești cazat; personalul hotelier te va trimite obligatoriu in Piazza di Spagna sau Piazza Navona ori la terasele din fața Panteonului. Dar iată că pe o străduță din zona Termini, zona centrală a Romei, există un resta urant dichisit,  cu o proprietăreasă- trecută de mult de prima tinerețe,  ce stă permanent în restaurant păstrând vii vechile obiceiuri, cum ar fi să își țină casa de marcat undeva la ușa restaurantului unde clienții dornici de a se simți în alte vremuri, vor plati la plecare consumația; cu un chelnăr în vârstă,  dar care își iubește și respectă meseria și care este căsătorit de câteva decenii cu...o româncă din Curtea de Argeș,  iar privirea lui strălucește arunci când are clienți români,  pentru că sunt de acolo de unde este marea lui iubire, și astfel îți spune  "Bună ziua!", "Mulțumesc " , "La revedere" - " pe limba ei". Am revenit acolo la fiecare escapadă în Orașul Etern. 
Starea dată de Don Giovanni și aroma bucatariei sale m-a făcut să-mi amintesc de delicioasele paste mâncate în fiecare oraș vizitat, de pastele bolognese savurate în Piazza Maggiore din Bologna, iar povestile lui mi -au amintit că pastele bolognese își au originea în orașul Imola, vecin cu Bologna.
Rețeta sa de sos Ragu, mi-a amintit că eu chiar iubesc Italia și o respect atunci când bucătăria mea devine "tărâm italienesc" și mă joc - cu simț de răspundere - cu ingredientele ce mă ajută,  pentru moment,  să visez la Italia.  
Deși...Italia  nu este doar despre mâncare și bucătărie,  ci dimpotrivă,  Italia a dat lumii tot ce este mai frumos, a dat artă,  a dat lux, a dat modă,  a dat starea de bine și relaxare " La Dolce Vita" - stare pe care am găsit-o  în bucătăria de la GLOBAL SCHOOL, PALAZZO ITALIA, stare pe care Don Giovanni o deține și o transmite - pentru că asta își dorește să aducă în România și să transmită românilor, cultura unui italiano vero! 
Don Giovanni ne-a insuflat o pasiune fantastică pentru bunătățile ce provin din însorita Italie! 
Așadar în orele petrecute în impecabila sa bucătărie,  am celebrat gătitul în stil italian, ridicandu-l la nivel de excelență, astfel am simțit cum Italia a venit la mine, iar eu am primit-o cu toată dragostea și cu tot sufletul - trăind la intensitate maximă și absorbind fiecare clipă și fiecare emoție. 
Italia, cu tot ce înseamnă ea este "un emozione per sempre"!
 P.S. Abia aștept următorul curs ce va avea loc la GLOBAL SCHOOL, PALAZZO ITALIA, bineînțeles sub bagheta magica a lui Giovanni Baldantoni - CORINA O.
"Mi a placut mult pentru ca a fost distractiv, am lucrat in echipa si pastele au fost delicioase! - Anne 
"Am invatat sa toc morcovi :)! Daca as repeta experienta ? Daaaa! A fost  un mod perfect  de a petrecere jumatate de zi! Mancare delicioasa, am cunoscut oameni minunati cu energii bune!"- MADALINA 
"Domnul Giovanni m-a făcut să am încredere că pot să gătesc ca un om mare"- Agnes
"Cursul de găti a fost o plăcută incursiune în bucătăria, civilizația și umorul italian. De-abia aștept următorul curs!"- Dana V.
153326334 264188548489987 6819502824390879872 n
153730510 264188701823305 6144258055183280259 n153764788 264188675156641 3591719864136557035 n153261629 264188578489984 4608317357144761091 n
 
 
 
 
 

VitejiePeTocuri la tine in inbox

Te tinem la curent cu cele mai noi articole, recomandari, tips & tricks pentru tine si familia ta!