Încep prin a vă spune că în mod normal nu împărtășesc chestiuni intime, dar fac o excepție pentru simplu fapt că experiența mea ar putea să-i ajute pe cei care trec prin aceeași situație.

În urmă cu 2 săptămâni m-am operat de deviație de sept. M-am născut cu un nas strâmb. Dintotdeauna am avut „unghiul meu bun”. De făcut poze sau filmat, însă estetic nu pot să spun că m-a complexat prea tare aspectul acesta, doar mă deranja, așa că nu acesta a fost motivul principal pentru care am ales să fac intervenția într-un final.

De când mă știu am avut probleme cu respirația, însă în ultimii  ani  acestea s-au intensificat. Cel mai rău era noaptea când respirând doar pe gură mă trezeam cu gâtul foarte uscat, iritat. Vâjâielile simțite  în urechi și durerile de cap erau și ele la ordinea zilei.

Acum vreo 3 ani am ajuns la urgențe la ORL cu o răgușeală cumplită, iar doctorul de acolo mi-a spus că dacă nu voi rezolva cu această deviație de sept în continuare, vocea mea va suferi schimbări întrucât din cauza respirației mi se depun tot felul de secreții pe laringe.

Nu am luat prea în serios acest sfat așa că în ultimele luni, intensificându-se problemele cu respirația am început să mă interesez de operație. În urma recomandărilor, toate drumurile au dus cumva către domnul  dr. Robert Rob care operează în cadrul spitalului Lotus din Ploiești.

M-am programat la un consult, iar concluzia a fost destul de rapidă  deoarece deviația mea era oricum foarte vizibilă, nara dreptă fiind complet obstrucționată.

Ce înseamnă asta? Că  nu mai intra aer suficient în nas, iar în consecință creierul nu se oxigenează corespunzător și de aici puteau apărea complicații în viitor.

În urma consultului, domnul doctor mi-a recomandat o septorinoplastie, adică o operație care presupune corectarea septului, dar și o ușoară latură estetică adică îndreptarea nasului (el era extrem de strâmb către stânga și  corectarea nărilor căci una era aproape liptă, printr-o ușoară ridicare.)

Mi-a spus că procedura va dura în jur de 1.3 h, că sunt necesare niște analize preopertoriu și posibil un CT.

Am plecat de la consult hotărâtă să merg până la capăt de data aceasta, mai ales că medicul mi-a inspirat încredere și mi-a explicat pe înțelesul meu ce se va întâmpla efectiv în cadrul intervenției.

A doua zi m-a sunat asistenta domnului doctor pentru a mă programa și a-mi comunica costul. Nu vă spun că m-au luat toate gândurile și o frică incredibilă. Am programat operația de 2 ori, de 2 ori am anulat-o. A treia oară, nu mi-a dispărut frica însă îmi era atât de rușine de domnul doctor ca să anulez din nou (mai ales că era extrem de aglomerat) încât atunci când am fost sunată pentru confirmare am zis da. 

Pașii păarcurși:

-       Pe 14 iulie am avut programarea, pe 12 m-au chemat la consult preanestezic. Acest consult presupune o discuție cu medicul care va face anestezia (în cazul acestei intervenții anestezia este totală). Mie mi s-a părut un aspect foarte important acesta, contează mult să înțelegi ce ți se întâmplă, medicul anestezist îti află istoricul medical ca să identifice exact aspectele care sunt de interes și care pot fi deosebit de importante în eventualitatea unor complicații apărute în timpul operației. De asemenea mi s-au recoltat analize (sunt foarte importante analizele de coagulare, RH și grupa sangvină-pe acestea din urmă eu le aveam din timpul sarcinii).

Tot atunci am primit o fișă cu indicații pe care să le respect înainte de operație. De exemplu: în ziua operației nu am avut voie să mănânc, mi s-a recomandat o masă foarte ușoară înainte de ora 9 (operația era programată pentru 17.30), până în ora 13,00 am avut voie să beau apă, apoi nici apă. Interzis complet lactatele, mi s-a explicat că acestea se digeră foarte greu , așa că personal am optat să nu le consum nici cu o zi înainte, nu trebuie să existe riscul regurgitării în timpul operației).

Reiterez, cu riscul de a mă repeta, toate acestea mi-au dat senzația de control risipindu-mi oarecum teama.

-la ora 15.00 am ajuns la spital, mi s-a făcut rapid internarea, o doamnă asistentă mi-a făcut testul Covid după care am fost condusă în rezervă.

În acel moment au început să mă ia fricile. Să mă văd eu la spital, eu care niciodată nu am fost internată, nu am făcut vreo injecție și am născut natural de frica tăieturii de la cezariană... pfui, mare provocare pentru mine.

La indicațiile doamnei asistente am făcut un duș cu un gel special, sterilizant, m-am schimbat de haine și m-am așezat în pat, eram precum un miel de Paște. Nici pic de cremă pe corp, nu makeup, nu produse de styling, arătam într-un mare fel.

Mi s-a montat o branulă în care mi s-au pus din câte îmi amintesc niște antiinflamatoare și în care urma să primesc și anestezia. Curând am fost vizitată și de doamna doctor anestezist, iar aproape de orele 17.00 a venit domnul doctor. Mi-a făcut niște fotografii (acestea din urmă nu le mai recunosc ca fiind ale mele, am pus 2 în acest articol..), am stabilit încă o dată la oglindă de această data la ce va „umbla” estetic vorbind la nas și gata! Inima îmi bătea cu putere când am ajuns sus, în sala de operație!

Sigur că mi-au trecut prin fața ochilor toate motivele pentru care am amânat această operație și mărturisesc că am avut un gând care mă îndemna să fug mâncând pământul... 

V-aș povesti amintirile din timpul operației...însă tot ceea ce știu este că m-am întins pe patul acela, doamna doctor anestezist mi-a spus să mă gândesc la ceva frumos și...s-a tras cortina. M-a trezit o voce care spunea: Hai, Loredana, să ne mutăm în căruț să mergem în salon. 

Am întrebat buimăcită: Gata? Sunt gata? Ați sunat acasă? 

Aveam nasul într-un mare bandaj, dar nicio durere. Nici de nas, nici de cap, nici de nimic. Mă simțeam perfect cu excepția faptului că sufeream teribil  după o cafea. 

Am ajuns în salon, primul lucru făcut m-am uitat în oglindă, imaginea nu era tocmai fancy. Personalul medical implicit doamnele asistente au fost foarte amabile și grijulii, m-au încurajat chiar spunându-mi : „V-a făcut dl doctor un nas de Hollywood”, din când în când îmi puneau ceva în perfuzii, anti inflamatoare și antibiotic. Noaptea  a trecut ușor, m-am uitat la tv, rezerva foarte prietenoasă nu mi-a dat senzația de spital ceea ce a ajutat mult, a venit dimineața și am primit micul dejun! L-am apreciat foarte mult mai ales că a venit la pachet cu o cană de cafea al cărui miros a dat viață salonului și mie...

M-am uitat în oglindă, lucrurile erau  chiar roz... la propriu, începeam să mă umflu la ochi.

A trecut prima zi de după operație iar singurul disconfort pe care îl simțeam era legat de ochii umflați. Contrar a ceea ce citisem înainte nu mi-a fost așa greu să respir doar pe gură, oricum nu prea respiram pe o singură nară nici înainte.

Mi s-a spus să am grijă să nu tușesc, să nu strănut și să nu mă lovesc.

Inițial trebuia  să rămân doar o seară internată însă pentru că domnul doctor venea a doua zi am mai rămas o noapte ca să-mi scoată tampoanele din nas și să mă vadă înainte de externare.

A trecut și noaptea  a doua de spital, fără dureri, doar disconfort și mare dor de Agnes, a fost prima dată când am dormit fără ea în aproape 7 ani.

A venit și ziua externării, dimineața nu a fost tocmai plăcută întrucât eram din ce în ce mai vânătă la ochi, cu ochiul drept abia dacă vedeam.

M-am schimbat de haine, mi-am pus pălăria și am plecat către cabinetul domnului doctor. Tare teamă mi-a fost când a început să umble pe acolo, mi-a scos pentru a curăța și atela de aluminiu cu care m-a „înzestrat” la operație și m-a pus să mă uit în oglindă. Mărturisesc că am fost șocată, nasul meu arăta într-un mare fel, era drept și aveam.. 2 nări, nu una jumate ca până acum.

Mi-a dat tratamentul  (antiinflamatoare, antibiotic, un spray pe care urma să-l folosesc în  a patra zi de la operație,  iar în a cincea zi urma să merg să-mi scoată tuburile de silicon din nas. 

Zilele 3 și 4 de după operație au fost cele mai neplăcute. În continuare nu mă durea nimic, însă eram foarte umflată și mă jena faptul că îmi simțeam nasul plin cu lichid.

A venit ziua 5, am mers la scos tuburile din silicon, puțin neplăcută operațiunea în sine, dar  a  durat foarte puțin și senzația de eliberare de după a fost de neprețuit.

În ziua 7 a operației  am fost să-mi scoată atela din aluminiu, cu mari emoții ce-i drept. După ce a avut loc și această operațiune, eram practic alt om. Simțeam o oarecare jenă în zona în care a fost atela, mi-a spus dl doctor că e normal, că și pielea va fi o perioadă iritată, umflăturile erau și ele normale, însă nimic de speriat. Ochii oricum începuse să se dezumfle și să se înverzească, nu mai erau vineți măcar și vă mărturisesc că fix în ziua 8 de după operație m-am machiat cu grijă și am plecat în lume.

De la zi la zi, nasul se dezumfla, pielea se regenera și mirosul înflorea.

În afara faptului că am început să respir efectiv pe nas, prima dată în viața mea, parcă mi-au înviat toate simțurile, miros, gust!

La 14 zile de la operație am avut din nou control, am rămas practic cu indicațiile legate de igiena atentă a nasului, domnul doctor mi-a explicat legat de perioada de recuperare că aceasta durează undeva până la 6-12 luni.

În această perioadă, mă pot trezi cu diverse umflaturi, poate să mi se pară că uneori e strâmb, iar vârful nasului îl voi simți ceva timp amorțit căci durează cam 6 luni regenerarea nervilor „sacrificați” în timpul operației. 

Una peste alta, a fost tare bine, iar concluzia este foarte simplă, m-am chinuit fix degeaba atâția ani din cauza unei frici absolut stupide și nefondate.  Tot ceea ce contează de fapt este să vă documentați, să găsiți specialistul care să vă dea starea de încredere și siguranță! Eu am avut și un dram de noroc cred! Domnul doctor Robert Rob și implicit spitalul Lotus din Ploiești a fost alegerea perfectă pentru mine.  Și mai e un aspect important legat de cost. Mult mai mic decât în multe clinici private din București. Pe mine septorinoplastia m-a costat 9400 lei, în acești bani intrând și analizele, testul covid și două nopți de spitalizare!
Am hotărât să scriu experiența mea pentru că eu am găsit o singură recenzie post operație de septorinoplastie pe internet și vă mărturisesc, am deschis acel articol pe tot parcursul spitalizării ca să văd dacă și persoana respectivă trecuse prin aceleași etape ca și mine!

Ieri am avut 1 lună de la operație! E din ce în ce mai bine deși mai am ceva cruste și uneori mai apar  mici umflături care dispar de la o zi la alta!

Loredana