Buna sa va fie duminica,

De curand s-au facut 4 luni de cand a venit Agnes, am sa va spun mai jos cam cum m-a transformat schimbarea aceasta.

In primul rand, sfatuiesc cu tarie toate femeile care inca nu sunt mamice sa nu se teama de aceasta. RECUNOSC, Agnes nu era in planul meu anul trecut. A venit ca a vrut.Vestea ca sunt insarcinata nu am primit-o tocmai bine, eram speriata din toate punctele de vedere, nu stiam ce inseamna, nu stiam cum un „copil nazdravan” va putea creste un copil adevarat. Ei bine, da fetelor, Totul vine de la sine. Nu trebuie sa te invete nimeni, nimic. Cartile, forumurile, etc, sunt in zadar. Din dorinta aproape patologica de a-i fi bine puiului de langa tine, dezvolti o grija SF , faci lucruri pe care daca le privesti idnependent, le pui la indoiala ca a fi facute de tine. E tare frumos. Mi s-a spus inainte sa nasc sa ma bucur de viata atunci pentru ca dupa, lucrurile vor fi altfel, iar eu nu „mai pup timp” pentru mine. Intr-adevar timpul meu, ca sa-i spun asa, ala doar al meu, nu mai e atat de mult, dar stiti ceva? Nici nu-mi lipseste. Printre picaturi, gasesc si timp exclusiv pentru activitatile care imi fac mie placere (mai mult noaptea) prietenii mei dragi ma inteleg si ma invita pe unde merg ei chiar cu riscul de a pleca dupa 15 minute, dar in general timpul meu e si al ei, si a lui Adi. Ceea ce e minunat. N-am simtit o clipa in perioada aceasta ca vreau sa ma retrag intr-o camera si sa nu mai stiu de nimic sau ca nu mai am chef de nimic, ba mai mult, am simtit ca am chef de „de toate”. Agnes imi da o putere incredibila de a face lucruri, cum ii povesteam cuiva zilele trecute, daca pana acum aveam energie, acum simt ca pot muta muntii din loc. Vreau sa continui sa ma dezvolt pe toate planurile, pentru ca ea, dar si tatal ei sa fie mandrii de mine. Abi a astept sa mai creasca putin sa putem face/invata lucruri impreuna. Intotdeauna am crezut in conceputul de FAMILIE, Am suferit enorm cand mi-am pierdut fratele si mama, am avut noroc ca l-am avut tot timpul pe tata langa mine.. De peste 7 ani de cand am pierdut-o pe mama, visez fara sa ma fi gandit ca acest lucru ar fi posibil asa rapid, la o legatura de acel gen. Imi aminteam tot timpul diminetile de weekend in care stateam la taclale cu mama, ore in sir, pe trepte, povestind cate-n luna si in stele. Sunt emotionata cand scriu aceste randuri pentru ca da, am simtit ca se naste din nou o asemenea legatura care mi-a lipist teribil de mult. Doar ca de aceasta data, rolurile s-au inversat. Sper sa fiu capabila sa fiu o mama cel putin la fel de buna ca mama mea, sa fiu capabila sa cresc un copil bun si educat care cand va scoate in capsorul in lume s-o faca cu ” o indrazneala demna”. Sa simta si ea ce simt eu cand o privesc in ochi. Ca poate muta muntii din loc.

Te iubesc scumpa mea fetita si pe tine tati.

Astazi, ca tot e duminica, va propun sa meditati putin la tot ceea ce va leaga de ideea de familie. Si poate sa va duceti sa va imbratisati mama, tatal, fratele.sora , asa fara motiv.

Va foarte imbratisez si eu pe voi,

Lori