Zilele trecute mi-am propus ca acestă rubrică să nu mai fie lăsată pe ultimul loc. Pentru că mi s-a confirmat a nu știu câta oară că este cea mai citită secțiune de pe blog. Oamenii nu au nevoie prea multă de sfaturi, oamenii nu sunt așa intersați de rochițe și pantofi, oamenii au nevoie în schimb de povești reale. Au nevoie să se inspire și să cunoască oameni de valoare. Observ că din ce în ce mai mulți bloggeri fac asemenea interviuri, foarte bine, e un lucru bun să vii cu chestiuni pozitive către public.

Am cunoscut-o pe Arh. Andra M.Georgescu pe facebook. Am urmărit-o cu interes pentru că mi se părea foarte interesantă "omniprezența" ei. O vedeam când pe șantier, când în parc cu fetița, când la sală, când pe la întâlniri, peste tot.

Pentru că sunt o umanistă convinsă, certată pe vecie cu partea reală a vieții am așezat arhitecții în aceeași categorie de "neatins" lângă matematicieni, fizicieni sau chimiști.

Săptămâna trecută am hotărât că e timpul să beau un cappuccino cu Andra. M-a întrebat dacă vreau ca mai întâi să dăm o fugă prin șantier pentru că trebuie să lase ceva acolo. Mă gândeam că o să-mi fie mai greu să comunic cu ea dat fiind că lucrăm în domenii atât de diferite. Mi-a spus că nu e genul interviului Q&A așa că am să vă povestesc eu.

Andra s-a născut la Câmpina și zâmbește ștrengărește când îmi povestește despre copilăria ei epică petrecută la Urlaţi, copilărie care a ajutat-o să se descopere, în joacă. "Sunt dovada vie că părinții trebuie să fie atenți la giumbușlucurile pe care le fac copiii lor deoarece ele pot fi "semnale de alarmă" asupra talentelor lor. Părinții au fost "arhitecții viitorului" meu în momentul în care după câteva zile de discuții au hotărât că pereții casei noastre scrijeliți de unghia creației mele merită "răzbunare." Râde din nou, de parcă mi-a spus un mare secret."

Nu am fost genul de elev/adolescent care să se agite pentru viitorul meu sau pentru profesia mea, așa că decizia părinților mei a fost bine-venită. Eu am știut pur și simplu că într-o zi se va întâmpla să aflu ceea ce mă definește și mă reprezintă și fix aia am să fac.

Am ajuns cu Andra într-un șantier în care se construiește un ansamblu rezidențial. M-a mustrat prietenește când m-a văzut în rochița neagră subțire și scurtuță cu care intenționam să merg în vizită de lucru. Am ajuns acolo și dintr-o dată bruneta înaltă, elegantă, cocoțată pe o pereche de stiletto maron s-a transformat. Deși si-a păstrat zâmbetul cald, o seriozitate (care aproape m-a speriat) a acaparat-o în momentul în care a început să-mi vorbească despre proiectele sale.

Prin mormane de pământ, puse la sfârâit la cele 40 de grade, în timp ce nişte bieţi stiletto se cufundau neajutoraţi în pământul proaspăt escavat, Andra îmi vorbește despre profunzimea cu care trebuie analizat și conceput fiecare proiect în parte. "Nu ne jucăm. Lucrez în fiecare zi cu visurile oamenilor. Fie că vorbim despre case, clădiri de birouri sau hale industriale, ele reprezintă planurile cuiva. Cineva nu doarme nopțile gândindu-se la acele proiecte pe care mi le dau spre gestionare. E o mare responsabilitate, dar una constructivă, care mă ambiționează să fac totul perfect."

Recunosc, îmi plac mult proiectele de case/locuințe personale în ideea că sunt și eu mic contribuitor, anonim, la viitoarele amintiri scrise în respectivele case/familii.

După 25 minute de stat în arșița din șantier am rugat-o să ne retragem în zona mea de comfort, la un cappuccino și o limonadă. A zâmbit și mi-a spus că s-a obișnuit cu condițiile vitrege din șantiere, indiferent de anotimp. "Fie vreme bună, fie vreme rea, tot mai frumoasă e meser ia mea".

Hai că nu e doar "reală'', mi-am zis. Are și ceva umanist. Când i-am spus asta, i-a dispărut puțin zâmbetul și a ținut să sublinieze. "Nu, nu sunt. Nu-mi plac "floricelele", eu sunt foarte tehnică. Este trademark-ul meu. Stau ore în șir în fața calculatorului până când totul este perfect "acoperit'' tehnic, dar nu, nu-mi plac "floricelele" (auci, asta începea deja să mă doară).

Am întrebat-o pe Andra ceva ce m-a ros întotdeauna. Cum este să fii bun într-o meserie a bărbaților. Mi-a spus că deși are extrem de mulți colegi bărbați, arhitecți foarte buni și talentați, doamnele și-au câștigat ''semnătura" și au venit în forță din urmă.

"Au fost situaţii când am fost privită puțin "jucăuș'' în branșă, dar asta se întâmpla la început. Mi-am jucat cărțile cu ser iozitate și asumare, de la început. Iar colegii de branșă au apreciat asta. Arhitectura nu este o meserie pe care să o poți practica orium. Arhitecții trebuie să se alinieze nu doar unor norme profesionale, ci și etice și deontologice. Suntem mereu sub supravegherea Ordinului Arhitecților Români, o instuție cu greutate în țară și străinătate. Nu este o apăsare, este o garanție a faptului că misiunea noastră ca profesioniști este foarte importantă și trebuie tratată ca atare."

Arh. Andra M. Georgescu lucrează din anul IV de facultate și acum câțiva ani a hotărât să devină propriul ei șef. Astfel a luat naștere BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA Arh.Andra-Mihaela Georgescu

Ar fi inutil să vă povestesc ce serenitate se așterne pe fața "femeii-arhitect" când vorbește despre Sara, fetița ei. Sigur că am întrebat-o când le face pe toate. Mi-a spus: "AM TIMP". Sara îmi dă energie să mut munții din loc, sau măcar să-i desenez, iar orele petrecute cu ea mă încarcă. Deși sunt propriul meu șef, mă solicit uneori singură să fac tură de noapte. Râde. Ia o gură din frappe-ul cu ciocolată, verifică din nou mobilul și îmi mai face o mărturisire cu o expresie gravă. După Sara și arhitectură, iubesc ciocolata.
Pe Andra o găsiți aici:
Arh.Andra-Mihaela Georgescu
BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA, NR.115,
Arhitect cu drept de semnatura -TNA: 5053
Ploiesti Office: Str.Mandra, nr.10, Ploiesti , Prahova, ROMANIA
+ 40 722 161 872
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
http://www.birouarhitectura.com

De asemenea, Andra este înscrisa și în Italia ca arhitect cu drept de semnătură din 2011 având o colaboare permanentă cu un birou de proiectare.