Dacă îmi urmăriți postările, puteți crede că sunt ușor ancorată mai mult în trecut decât în prezent, ceea ce e profund greșit. Într-adevăr vorbesc mult despre trecut, despre copilărie, despre mama care a fost, despre fratele meu care a fost și el, despre începuturi, în general.

De ce? Pentru că tot ce s-a clădit în momentul în care vă scriu, emoțional vorbind, s-a clădit pe fundația emoților, sentimentelor trăite în trecut sau a încrederii oferite de un cineva, cândva.

Nu vă fie frică să priviți cu ochii deschiși către trecut, eu zic că acest a este un bun exercițiu tocmai pentru a rămâne conectat la realitatea efectivă căci așa cum scriam în carte, prezentul nu îți anulează nicicând trecutul.

De ce anume îmi amintesc astăzi, cu câteva zile înainte de Paște?

De curățenia de acasă.

De geamurile care scârțâiau sub ziarul cu care mama le "maltrata" de fiecare dată, de perdelele albe care erau înșirate băț la geam în urma unei minuțioase operațiuni de apretare cu aracet, de mirosul dușumelei din lemn lustruită cu motorină, de pomii infloriți care zâmbeau la soare cu tulpina proaspăt văruită, de covoarele pufoase ale căror culori erau mai vii în fiecare an chiar dacă ele practic erau mai bătrâne, de la an la an!  Îmi amintesc cum le întindea mama pe plăcile de ciment din curte, cum le spăla colțișor cu colțișor, cu bucăți mari de săpun de casă care îi alunecau buclucașe din mâini.  Cu siguranță spălatul covoarelor era ritualul favorit al mamei. După ce le spăla atentă, strângea spuma cu peria și o întindea pe florile albe ale covorului astfel încât spuma să mai acționeze până își mai făcea ea o Elita mică. Apoi, scotea apă rece din fântână și arunca câteva găleți pe el. Într-un final, într-o albie mare umplută cu apă punea oțet (spunea ea că acesta ajută la dispariția spumei) și îl presa cu picioarele încălțate în cizme de cauciuc curate până apa rămânea limpede.

În timp ce vă scriu, îi văd mâinile roșiatice, cu pielea strânsă, ca de burete, de la atâta apă și detergenți. Mă văd parcă și pe mine, undeva, la fel de zbanghie, așteptând să-mi termin treaba și să o tulesc la deniile de la Biserică! Doamne, ce amintiri și ce viață ne curgea prin vene!

Acum, ne e mai ușor cu toate pe de-o parte! Dar asta ne costă într-un fel!  Parcă nu mai găsim sarea și piperul în nimic. De aceea eu empatizez foarte tare cu oamenii care duc mai departe aceste lucuri care pot părea minore, cu dragostea lucrului bine făcut. Azi, vă invit să cunoașteți echipa Iacomoz Serv. De când mă alint cu titulatura pe care nu am dorit-o vreodată în mod special, de  "fată de bloc"(doar în buletin căci în profunzime nu voi deveni niciodată, străduța mică din cartierul  ușor rural al Brezei, Nistorești, nu va ieși niciodată cu adevărat din mine, pentru mine casa pe pământ, florile și grădina sunt definția pură a iubirii față de viață) ei mă ajută cu spălatul covoarelor. Iar faptul că își fac bine treaba este o declarație a faptului că trăirile adormite în noi, pot fi readuse la viață doar printr-o simplă atingere, prin miros sau prin  simpla asociere a unor acțiuni cu momente dragi nouă. 

Pe lângă asta, Iacomoz Serv are o poveste pe care nu îmi permit să o relatez aici, dar pe care sunt recunoscătoare să o cunosc.

E o poveste despre o familie, o afacere de familie, despre dramele prin care trec oamenii la un moment dat și despre puterea de a te remobiliza în urma loviturilor pe care viața ți le servește. Iacomoz este o declarație de puter e frumos materializată în zâmbete curajoase și optimiste.

În final, nu pot uita că Iacomoz a fost unul dintre primii clienți Adboutique. De pe vremea când nimic nu mă recomanda.  

Vă invit cu drag să apelați la Iacomoz, îi gășiți aici : Iacomoz Serv

De asemenea, puteți citi un articol foarte util în perioada aceasta, scris de Liliana Costache, content manager Iacomoz, chiar aici: http://spalatoriaiacomoz.ro/index.php/2020/04/06/cat-traieste-coronavirusul-pe-covor/

Loredana